Leziune de menisc

leziune de menisc

Simți constant o înțepătură în genunchi… Nu poți alerga, nu poți sări, nu poți nici măcar să pășești fără să simți acel disconfort… Așa că vizitezi medicul ortoped, iar el pune diagnosticul: leziune de menisc! Ce înseamnă asta? Cum ai ajuns tu să suferi de leziune de menisc? Și cel mai important, cum te poți trata?

Hai să aflăm împreună răspunsurile la aceste întrebări.

De regulă, aceste leziuni sau fisuri de menisc se întâmplă la sportivi sau la persoanele mai active, dar nu sunt excluse complet nici persoanele mai sedentare. De cele mai multe ori, această accidentare se produce atunci când rotim genunchiul, iar talpa rămâne fixată pe sol.

Ce este meniscul?

Meniscul este un cartilaj dur de o consistență cauciucată ce se găsește între femur și tibie. Fiecare genunchi este alcătuit din meniscul intern, ce are formă de C și se află în partea medială a genunchiului și meniscul extern, ce are formă de U și este localizat în partea laterală a genunchiului. Împreună, meniscul intern și cel extern au următoarele roluri: 

  • absorb șocurile din articulație;
  • asigură stabilitate în genunchi;
  • asigură o congruență mai bună între femur și tibie;

Care sunt cauzele leziunii de menisc?

Principala cauză o reprezintă traumatismele. Majoritatea sportivilor de performanță, precum fotbaliștii, baschetbaliștii sau maratoniștii suferă cel puțin o dată în cariera lor de leziune de mensic. Chiar dacă nu ești sportiv de performanță, ți se poate întâmpla și ție…

Așa că vreau să îți prezint câteva situații în care se poate fisura meniscul:

  • Se produce o rotație forțată a genunchiului în timp ce talpa este fixată pe sol. Această pivotare pe genunchi produce niște mișcări agresive în articulație, ceea ce poate rezulta în leziune de menisc;
  • Genunchiul este lovit cu putere din față sau din lateral. De regulă, asta se întâmplă la fotbal când piciorul adversarului ratează contactul cu mingea… Problema e că această lovitură poate provoca și leziuni la ligamentele din jurul articulației, ceea ce va complica și mai mult lucrurile;
  • Când se aleargă pe teren accidentat;
  • Când genunchiul se extinde prea mult în spate în urma unei sărituri sau a unei lovituri. Aceasta este cauza cea mai des întâlnită la jucatorii de baschet. Atunci când aterizează după o săritură la coș, piciorul se află într-o poziție greșită, iar genunchiul ”fuge” în spate;

Acestea sunt doar câteva exemple ce țin de factori exteriori. Dar sunt situații când, din cauza degenerării naturale a corpului odată cu vârsta, cartilajul își pierde din consistență. Asta înseamnă că meniscul va deveni mai vulnerabil la anumite mișcări repetate, care cândva erau normale și inofensive. De exemplu, mersul pe jos, urcatul scărilor sau genoflexiunile.

Care sunt simptomele leziunii de menisc?

Simptomele diferă în funcție de greavitatea leziunii și de localizarea acesteia.

De exemplu, dacă este afectat meniscul intern, durerea va fi resimțită în partea centrală, internă a genunchiului. În schimb, dacă este afectat meniscul extern, durerea va fi resimțită în partea laterală.

Iată câteva exemple de simptome:

  • se aude o trosnitură în genunchi atunci când vrei să răsucești sau să întinzi genunchiul;
  • simți durere în genunchi atunci când ești în mișcare, dar nu și în repaus;
  • genunchiul poate fi umflat din cauza lichidului acumulat în articulație;
  • nu mai poți întinde genunchiul la nivel maxim și simți genunchiul rigid;

Tratamentul

În urma unor examinări și teste efectuate de medicul ortoped, se va decide tratamentul optim pentru leziunea de menisc. Fisurile pot fi localizate în mai multe părți ale meniscului sau în cazuri mai grave poate fi vorba chiar de rupturi de menisc. Severitatea situației și localizarea problemei vor determina tipul de tratament.

De exemplu, treimea exterioară a meniscului este mai bine vasculariazată decât celelalte părți, ceea ce va ajuta la regenerarea mai rapidă a meniscului. Asta înseamnă un plan de tratament mai scurt.

Recomandări în cazul tratamentului nechirurgical:

  • P.O.L.I.C.E. – pentru cazurile în care articulația este umflată. Am scris un articol separat în care detaliez acest tip de tratament. Îl poți citi aici.
  • Fizioterapie – exerciții de tonifiere a musculaturii și a țesuturilor ce susțin articulația genunchiului și proceduri ce ajută la regenerarea leziunilor.
  • Medicamente sau injecții antiinflamatoare.

Tratamentul chirurgical

În cazul leziunilor mai grave, artroscopia de genunchi este cea mai eficientă procedură chirurgicală. Atunci când e posibil, este recomandat să se efectueze sutura de menisc, în care fisura va fi cusută. Această procedură se efectuează dacă leziunea se află în părțile mai vascularizate ale meniscului.

O altă procedură este menisectomia. Aceasta poate fi parțială, în care porțiunea afectată din menisc este îndepărtată și scoasă afară sau totală, în care tot meniscul este îndepărtat. 

Timpul de recuperare după operația de menisc depinde de tipul de intervenție efectuată.

Totuși, te poți aștepta la o recuperare ce poate dura între 6 – 12 săptămâni. 

Se recomandă în mod deosebit gimnastica medicală pentru menținerea mobilității articulare și pentru tonifierea musculaturii piciorului.

Dacă suferi de leziune de menisc și ai nevoie de mai multe sfaturi, dă-mi un semn chiar aici pe chat sau pe estera@getup.ro. Mi-ar face plăcere să te pot ajuta!

Distribuie articolul:

Abonează-te la Newsletter

Fii la curent cu ultimele oferte și noutăți ale platformei noastre.

Descoperă și alte articole